05
Dum, Mai

Eveniment

Lipsa locurilor de parcare reprezintă o adevărată problemă pentru municipiul Brașov.

Atât locuitorii acestui oraș cât și turiștii se confruntă cu problema lipsei locurilor de parcare însă autorităților nici că le pasă. Potrivit unor surse, din luna septembrie, tarifele ar urma să fie majorate.

După cum spune consilierul local, Sorin Grigorescu, Brașovul este departe de a avea un tarif decent la parcări, așa cum există de exemplu în Sibiu sau Craiova unde tariful este de 1 leu pentru un loc de parcare.

Fostul ministru al finanțelor spune că o majorare a tarifelor nu se justifică.  

Reporterii BrasovTV au vrut să afle care este situația în acest moment, chiar de la firma care deține locurile de parcare și în buzunarele căreia intră banii brașovenilor și a turiștilor care dețin o mașină. Ce răspuns am primit? Totul este incert, se pare că reprezentanții primăriei Brașov au ultimul cuvânt.

Cine ar avea de câștigat dacă aceste tarife se majorează și care ar fi scopul? Acestea sunt întrebările la care primarul George Scripcaru ar fi trebuit să răspundă, însă acesta nu a dorit să discute cu reporterii Brasov TV.

Nici secretara, nici domnul Scripcaru nu au mai revenit cu nici un punct de vedere cu privire la acest subiect ceea ce ridică mari semne de întrebare. Să sperăm ca aceste tarife nu vor rămâne majorate iar autoritățile să nu umble la buzunarele cetățenilor și a turiștilor care aleg ca destinație Brașovul.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: