18
Sâm, Mai

sursa foto infocons.ro

Eveniment

La începutul verii, Carrefour a lansat în București un program-pilot intitulat "Punem preț pe plastic".

Prin intermediul acestui program clienții au putut duce la magazin o sticla PET, primind în schimb legume sau fructe produse de fermieri români, iar pentru că rezultatele acestei campanii au fost chiar peste așteptările retailerului, în această vară și începutul toamnei, programul se va extinde în alte cinci orașe din România.

„Acum suntem în plin proces de selecție al celor cinci orașe în care vom aduce acest program de plată cu PET-uri. În funcție de succesul de acolo, vom decide durata – o săptămână sau mai mult”, a mai adăugat reprezentantul Carrefour România pentru wall-street.ro

Programul-pilot a stimulat, conform inițiatorilor, 2 categorii de persoane, cei care veneau pentru recompense, dar și cei care fac asta din responsabilitate față de mediul înconjurător”.

Ambalajele PET, ca dealtfel toate materialele plastice, nu sunt biodegradabile.

Creşterea consumului acestora, mai ales în ultimii 10 ani, a dus la sporirea alarmantă a numărului de ambalaje aruncate iresponsabil în natură. Prin colectarea şi reciclarea acestora, se reduce impactul negativ asupra mediului înconjurător.


 Recomandat pentru tine de BrașovTV.com:

Șarpe găsit printre roșiile unui supermarket

Premieră! Ronan Keating a aterizat pe AEROPORTUL Brașov-Ghimbav (VIDEO)


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: