06
Lun, Mai

sursa foto: digisport.ro

Eveniment

S-a încheiat meciul dintre Simona Halep și Mihaela Buzărnescu, din turul secund al turneului de la Wimbledon.

,,Simo” s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-2.

În turul 3, Simona va juca împotriva Victoriei Azarenka din Belarus.

Azarenka a învins-o, astăzi, pe Tomljanovic în două seturi, scor 6 - 2, 6 - 0.

Mihaela Buzărnescu a impresionat publicul de la Wimbledon în timpul duelului 100% românesc cu Simona Halep, din turul secund al Grand Slam-ului londonez.

Bucureşteanca, de 31 de ani, l-a ajutat pe unul dintre fanii din tribună căruia i s-a făcut rău, motiv pentru care partida a fost întreruptă timp de câteva minute în game-ul al şaptelea din setul secund.

Spectatorul, aflat în tribună chiar în zona din spatele locului 53 WTA, a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar prima care s-a oferit să îl ajute a fost Mihaela.

Românca i-a oferit o sticlă cu apă, iar gestul său a fost elogiat şi pe contul de twitter WTA Insider.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Simona Halep și Mihaela Buzărnescu joacă miercuri în turul 2 al turneului de la Wimbledon.

Duelul dintre cele două va avea loc pe terenul numărul 2, nu mai devreme de ora 16:30.

Va fi a doua întâlnire directă dintre cele două românce. Precedenta s-a disputat în 2008 și a fost câștigată de fostul lider mondial, în două seturi, scor 6-3, 6-0, pe zgură, la Monteroni.

Simona Halep nu a mai evoluat niciodată împotriva unei adversare din România, în proba de simplu a unui turneu de tenis de Grand Slam.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: