26
Vin, Apr

sursa foto: antena3.ro

Eveniment

Poliţişti, procurori şi specialişti din cadrul Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile reiau, astăzi, cercetările în zona Valea Nehoiaşului, judeţul Buzău, unde s-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni, iar doi oameni de afaceri au murit.

 

Cercetările în cazul avionului prăbuşit la Nehoiu au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Un procuror face cercetări în cazul accidentului aviatic în urma căruia doi oameni au murit, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.

„Nu ştiu cine le-a dat aprobare de zbor, vremea era absolut imposibilă, ploua şi plafonul de nori era foarte jos”, a mai spus Cozma, citat de rtv.net.

Pilotul avionului de mici dimensiuni prăbuşit miercuri după-amiază în zona barajului Siriu este un cunoscut om de afaceri din Cluj. Mihai Covaciu este un dezvoltator imobiliar care a investit în construcţia de apartamente în Braşov, Râşnov şi Cluj.

Omul de afaceri era un pasionat al zborului și deţinea brevet de mai bine de 5 ani. Miercuri a plecat de pe aerodronul din Ghimbav cu un client căruia i-a vândut o casă la Râşnov, Liviu Bucăţică, un afacerist din Constanţa. Acesta din urmă făcuse o vizită la Râşnov, la locul unde se află construcţia. Mihai Covaciu s-a oferit să-l ducă la Constanţa şi au plecat împreună de pe aerodromul din Ghimbav. La câteva minute de la decolare, aparatul de zbor a dispărut de pe radar.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: