22
Lun, Iul

Eveniment

UPDATE

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov l-au propus pentru arestare pe principalul suspect, care va ajunge, în scurt timp, în sala de judecată.

 

,,La data de 15 mai 2019, inculpatul, aflat în stare de reţinere, va fi prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov. Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în ziua de 14.05.2019, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în locuinţa victimei, situată în mun. Braşov, pe fondul discuţiilor contradictorii determinate de consumul de alcool, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii peste faţă şi a asfixiat-o prin comprimarea gâtului şi obturarea gurii şi nasului cu bandă adezivă, producându-i decesul, după care i-a sustras o sumă de bani și bunuri mobile”, se precizează într-un comunicat de presă al procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, remis redacției.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Totul s-a întâmplat marți, în jurul prânzului, într-un apartament din municipiul Brașov.

Principalul suspect, recidivist, l-a ucis cu sânge rece pe un vecin. Apoi, făptașul l-a și tâlhărit. Mai exact, spun surse judiciare, i-a luat toți banii.

La scurt timp, principalul suspect a fost prins de polițiști și reținut, pentru 24 de ore, de către procurori.

Bărbatul implicat va fi prezentat unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.

Căutare