26
Vin, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul referitor la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care prevede că vor fi desfiinţate cele opt direcţii regionale şi vor fi înfiinţate la nivelul judeţelor, precum şi trecerea structurii vamale din cadrul ANAF la Ministerul de Finanţe.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ.

Potrivit textelor adoptate, în subordinea Agenţiei se înfiinţează direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiile reşedinţă de judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, instituţii publice cu personalitate juridică. Cele opt direcţii generale regionale ale finanţelor publice se desfiinţează şi devin, prin divizare, direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Atribuţiile direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, cu excepţia celor ale direcţiilor regionale vamale, precum şi ale birourilor vamale de interior şi de frontieră, se preiau de către direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit ariei teritoriale de competenţă, notează capital.ro .


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: