02
Joi, Mai

sursa foto: b1.ro

Eveniment

O petiție inițiată de compania DeClic a ajuns la Organizația Națiunilor Unite, care i-a și dat curs.

Astfel, ONU a început o anchetă pentru violențele de la protestele din 10 august 2018 și a întrebat oficial Guvernul despre acțiunile jandarmilor.

,,Organizația Națiunilor Unite a început o anchetă cu privire la violențele Jandarmeriei din 10 august și cere explicații Guvernului României pentru folosirea forței împotriva demonstranților pașnici. ONU dă curs, astfel, petiției comunității Declic, prin care peste 80 000 de persoane au cerut Națiunilor Unite investigarea și sancționarea abuzurilor Jandarmeriei Române la mitingul Diasporei.

„ Persoana noastră de contact de la ONU ne-a înștiințat cu privire la corespondența purtată cu Ministerul Afacerilor Externe din România pe tema încălcării drepturilor omului la protestul diasporei. Într-o scrisoare trimisă ministrului Teodor Meleșcanu, acesta este înștiințat că ONU a primit informații care indică încălcări grave ale drepturilor omului la protestele din 10 august. Termenii scrisorii sunt extrem de duri la adresa Guvernului și a modalităților în care autoritățile au ales să se raporteze la manifestanții pașnici.”, a declarat Antoniu Bumb, campaigner Declic.

Raportul ONU privind încălcările drepturilor omului la protestele din 10 august 2018 va fi finalizat și făcut public în luna martie, cu ocazia Consiliului Drepturilor Omului.

Peste 400 de persoane au fost rănite în noaptea de 10 august 2018. În urma violențelor jandarmilor, comunitatea Declic a inițiat o petiție și a solicitat, alături de 80.000 de semnatari, Organizației Națiunilor Unite să demareze o analiză proprie a dovezilor și să evalueze acuzațiile de încălcare a drepturilor omului, citat de stiripesurse.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: