08
Mie, Mai

pressalert.ro

Eveniment

Descoperire macabră în curtea Colegiului Național Unirea din Brașov. Muncitorii care fac lucrări de renovare în apropierea unității de învățământ, au găsit oseminte care, cel mai probabil, sunt umane. 

Acestea au fost găsite la o adâncime de 3 metri, iar la fața locului au ajuns polițiști criminaliști, pentru cercetări. De asemenea, pentru stabilirea vechimii osemintelor, a fost chemat și un expert al Muzeului Județean de Istorie din Brașov. ,,În timp ce se executau lucrări în curtea Colegiului Unirea, muncitorii au descoperit, la adâncimea de aproximativ 3 metri, niște oseminte. Lucrările au fost suspendate pentru a fi făcute constatările necesare. Lucrările vor continua la Colegiul Unirea, în interiorul clădirii, și, după obținerea autorizației necesare, vor continua lucrările și în exterior", se precizează întrun comunicat de presă al Primăriei Brașov, remis redacției.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: