22
Mie, Mai

sursa foto: I.S.U. Brașov

Eveniment

Totul s-a întâmplat în urmă cu scurt timp, în localitatea Fundata.

Potrivit I.S.U. Brașov, mașina a ajuns într-o râpă, la o diferență de nivel de 30 de metri.

Alături de conducătorul auto, în autoturism se afla încă o persoană.

Spre locul intervenției se deplasează un echipaj SMURD, unul al Serviciului Județean de Ambulanță, o autospecială de la SVSU Moieciu și una a Secția de Pompieri din Zărnești.

 

,,Un bărbat în vârstă de 42 ani, din județul Argeș, care conducea un autoturism dinspre Pitești către Brașov, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă la dreapta a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În autoturism se aflau două persoane, șoferul și un pasager, care nu au suferit vătămări corporale. Conducătorul auto va fi sancționat contravențional pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum”, a explicat, pentru brasovtb.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: