18
Sâm, Mai

sursa foto: b1.ro

Eveniment

Comisia juridică din Senat urmează să decidă prin vot, marţi, cu privire la cererea de începere a urmării penale formulată de procurorii DNA în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, raportul urmând a fi depus la Biroul permanent imediat după dezbatere.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, anunţa marţea trecută, după audierea lui Călin Popescu-Tăriceanu, că s-a convenit cu avocatul acestuia ca până luni de dimineaţă să depună note scrise în urma întrebărilor membrilor comisiei.

Tăriceanu a declarat luni că notele scrise s-au multiplicat pentru a fi puse la dispoziţia membrilor comisiei. „Probabil că mâine (n.r. marți) voi mai depune şi un alt set de note”, a adăugat președintele Senatului.

Pe 7 noiembrie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, în perioada în care era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: