27
Sâm, Apr

sursa foto: b1.ro

Eveniment

Cea de-a doua rectificare bugetară din 2018 a fost finalizată.

Guvernanţii uită ce au promis şi risipesc din nou şansele să avem câţiva kilometri în plus de autostradă.

Executivul taie din nou bani de la Ministerul Transporturilor. Mai exact, este vorba despre aproape 1,2 miliarde de lei.

Conform proiectului celei de-a doua rectificări bugetare, cea mai mare suplimentare de fonduri o primeşte Ministerul Finanţelor Publice: aproape 2,7 miliarde de lei. O sumă uriaşă, din care un miliard se va folosi pentru plata dobânzilor împrumuturilor făcute de stat. Alte 700 de milioane de lei vor alimenta Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. 

De cealată parte, cea mai drastică tăiere de buget este la Ministerul Transporturilor. Acesta pierde peste un miliard de lei.

Ministerului Muncii și cel al Sănătăţii primesc, împreună, un miliard de lei. Banii, în cazul Ministerului Muncii, vor fi folosiți, în principal, pentru alocații de stat pentru copii și pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, iar cei de la sănătate pentru plata salariilor angajaţilor din centrele de permanență, a unităților și compartimentelor de primiri urgențe. 138 de milioane de lei vor alimenta bugetul Ministerului Justiției. Aproape toţi banii sunt pentru cheltuieli de personal.  

Alţi beneficiari ai majorărilor sunt Ministerul Dezvoltării Regionale şi cel de Interne. 

În afară de Transporturi, s-au tăiat bani de la Cercetare, Eucaţie, Comunicaţii, Fonduri Europene, de la Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului de Afaceri şi Ministerul Agriculturii, notează antena3.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: