10
Vin, Mai

sursa foto: sibiu100.ro

Eveniment

Totul s-a întâmplat în centrul Brașovului.

Principalul suspect, de 41 de ani, a pus ochii pe o mașină parcată, după ce a observat că sub parasolar, șoferul lăsase o sumă de bani. Potrivit procurorilor Parchetului Judecătoriei Brașov, inculpatul a forțat butucul încuietorii uneia dintre uși, a luat banii și a dispărut. Proprietarul mașinii i-a anunțat pe polițiști, iar principalul suspect, cu respectarea prezumției de nevinovăție, a fost reținut sub acuzația de furt calificat și propus pentru arestare. Un judecător de drepturi și libertăți al Judecătoriei Brașov a decis însă, să-l lase liber pe bărbatul de 41 de ani. Magistratul de ședință a instituit măsura controlului judiciar, dar procurorii, nemulțumiți, au contestat hotărârea. Tribunalul Brașov va avea ultimul cuvânt.

Potrivit procurorilor, bărbatul implicat are o condamnare la activ, a fost pus în libertate după inspășirea pedepsei, dar a comis apoi o altă faptă, pentru care la acest moment este trimis în judecată.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: