26
Vin, Apr

Foto: brasovtv.com

Eveniment

Cei care s-au aflat, astăzi, în Gara Brașov, au putut trăi sentimentul întoarcerii în timp.

Asta pentru că în orașul de la poalele Tâmpei a ajuns cel mai vechi și cel mai luxos tren din lume, Orient Express. Acesta parcurge un traseu de peste 3.000 de kilometri, pe ruta Paris – Istanbul. Peste 100 de călători au ales, anul acesta, o excursie de neuitat.

Orient Express a pornit în prima sa călătorie în octombrie 1883. Tras de locomotivă cu aburi, trenul a plecat de la Paris, a traversat Alpii, a trecut prin Budapesta, Bucureşti şi s-a oprit la Constantinopol.

Prețul unei călătorii cu Orient Express este de 9.000 de euro de persoană. Trenul are în componență 15 vagoane, iar din personal fac parte 40 de angajați. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: