19
Dum, Mai

sursa foto: realitatea.net

Eveniment

Ambasada Israelului arată că israelienii sunt „consternați”, după ce ministrul Agriculturii, Petre Daea, a comparat arderea porcilor cu uciderea evreilor nevinovați în lagărul de la Auschwitz.

„Ambasada Statului Israel își exprimă consternarea și dezamăgirea cu privire la afirmațiile domnului Ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi cu uciderea evreilor nevinovați în lagărul de la Auschwitz. Sperăm, totuși, că o astfel de asociere a fost făcută de Ministrul Daea din pricina lipsei de informare aprofundată asupra a ceea ce înseamnă Holocaust și Auschwitz, fără intenția de a dezonora memoria milioanelor de victime.

Holocaustul, o tragedie condamnată de România, care s-a soldat cu moartea a șase milioane de evrei, nu trebuie niciodată uitat, trivializat sau minimalizat. România a făcut progrese extraordinare în domeniul studierii, educației și comemorării Holocaustului, demersuri care, suntem convinși, vor continua și în viitor. Această pagină neagră a istoriei nu trebuie sã se repete. În acest sens, niciun efort nu este prea mare pentru ca tinerele generații, și nu numai, să cunoască și să înțeleagă istoria Holocaustului.

Ne așteptăm ca, pe viitor, terminologia legată de Holocaust să nu mai fie folosită într-un context fără legătură cu acesta”, se precizează într-un comunicat oficial.

„Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară acolo, este ca la Auschwitz”, a afirmat Petre Daea, cu referire la porcii afectați de pestă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: