19
Dum, Mai

sursa foto: fifa.com

Eveniment

Brazilia a pierdut, în urmă cu scurt timp, partida din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din Rusia, scor 1 – 2.

Belgienii au deschis scorul în minutul 14 prin autogolul lui Fernandinho, cel care l-a înlocuit pe Casemiro, suspendat. A fost o centrare din corner, iar mijlocașul lui Man. City a sărit la prima bară să respingă, dar mingea a căpătat o altă traiectorie și a intrat în poartă.

În minutul 31 „dracii roșii” și-au dublat avantajul. De Bruyne a tras tare la poartă, chiar de pe linia careului mare, pe colțul lung, și l-a surprins pe Allison.

Brazilienii au redus din diferență în minutul 76. Renato Augusto a reluat balonul în plasă cu capul, după o centrare cu exteriorul a lui Coutinho, fără speranțe pentru Courtois.

Brazilia a cerut penalty în minutul 56 după o intrare imprudentă a lui Vincent Kompany asupra lui Gabriel Jesus, la scorul de 2-0 pentru Belgia. Sârbul Milorad Mazici a refuzat să dicteze lovitură de la 11 metri. Același lucru s-a decis și după intervenția VAR-ului. S-a considerat că faultul lui Kompany s-a produs după ce mingea a părăsit suprafața de joc. 

Brazilienii au cerut lovitură de la 11 metri și în minutul 91, dar centralul nu a considerat că se impune lovitură de pedeapsă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: