03
Vin, Mai

sursa foto: 4tuning.ro

Eveniment

Hoții au găsit o nouă metodă de furt. Manevra „Biborțeni” este denumirea pe care cei certați cu legea din România au dat-o unei metode întâlnită în special în America de Sud, în parcările frecventate de turiști.

De cel puțin un an, acest mod de operare este folosit și în România, în marile parcări. Denumirea vine de la faptul că este folosită o sticlă goală de apă.

În trecut au mai existat astfel de tactici, cu bancnota de 1 leu lăsată la ștergător, cu roata spartă, dar și cu orice alt pretext care îl determină pe șofer să coboare din mașină, astfel încât portiera să rămână deschisă și hoții să poată acționa. Ideea acestui gen de tâlhărie este simplă: după ce șoferul urcă în mașină și pornește motorul, i se atrage atenția că ar exista o problemă la mașină. Anterior însă, făptașii, care acționează în grupuri, îl urmăresc pe șofer la cumpărături, pentru a afla dacă are sau nu bani. Dacă are, conducătorul auto este urmărit până în parcare, când acesta ajunge la mașină. Până când victima își aranjează cumpărăturile în autoturism, își pune centura și se pregătește să plece, unul dintre hoți pune o sticlă din plastic la roată, iar când șoferul pornește, făptașul speră ca acesta să oprească și să coboare din mașină, pentru constatarea defecțiunii. În acest timp, un alt hoț, ascuns în spatele mașinii, intră în acțiune. Practic, fură din mașină fără ca victima să-și dea seama.

Sunt însă și situații în care păgubiții lasă motoarele pornite, iar hoții specializați în furturi de auto pleacă, pur și simplu, cu mașinile, scrie 4tuning.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: