04
Sâm, Mai

sursa foto: cugetliber.ro

Eveniment

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție vor anunța, vineri, prima decizie în dosarul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea la D.G.A.S.P.C. Teleorman a două femei care, în realitate, ar fi lucrat la PSD. 

La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar.

În cazul lui Liviu Dragnea, DNA cerut o pedeapsă de până la 7 ani şi 6 luni de detenţie şi anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului.

În cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au renunţat la acuzaţii, după ce aceasta a achitat prejudiciul.

„În perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae-Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi, implicit, plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae-Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susținea DNA la momentul trimiterii inculpaților în judecată.

Potrivit procurorilor, persoanele angajate formal ar fi primit, în total, suma de 108.612 lei.

Despre Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, DNA susține că, deși ar fi știut situația celor două angajate, nu a întreprins nici un demers de sancționare.

Decizia instanței nu va fi definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: