02
Joi, Mai

sursa foto: mediafax.ro

Eveniment

Simona a aflat cu cine va juca în sferturi, în turneul de tenis care are loc în Franța. 

În urmă cu scurt timp, Angelique Kerber a învins-o, în „optimi”, pe reprezentanta țării gazdă, Caroline Garcia, în două seturi, scor 6-2, 6-3.

Sfertfinalistă o singură dată la Paris (2012), reprezentanta Germaniei şi-a egalat cea mai bună performanţă, după ce a etalat un joc extrem de solid. De altfel, pe tot parcursul turneului de la Roland Garros 2018, Kerber a jucat bine, ajungând în sferturi fără a pierde vreun set.

Pentru un loc în semifinalele competiţiei, germanca se va lupta cu Simona Halep, într-o reeditare a semifinalei de infarct de la Australian Open 2018. Atunci, în penultimul act, reprezentanta noastră a rezistat eroic, impunându-se cu 6-3, 4-6, 9-7. Acea partidă, în care Halep a salvat două mingi de meci, e considerată încă de mulţi specialişti confruntarea anului în tenisul feminin.

Kerber şi Halep s-au întâlnit până în prezent de 9 ori, sportiva noastră câştigând 5 dintre dispute. Paradoxal, în singura confruntare de pe zgură dintre cele două, Angelique s-a impus cu un categoric 6-2, 6-2.

Halep a ajuns, astăzi, în sferturi la Roland Garros, după ce a trecut categoric, scor 6-2, 6-1 de Elise Mertens (Belgia).

Confruntarea dintre Halep şi Kerber va avea loc miercuri.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: