06
Lun, Mai

sursa foto: antena3.ro

Eveniment

Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în anul 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor, organizată la Geneva.

Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi Mondială a Copilului. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită celor mici, care reprezintă generaţia de mâine, Adunarea a recomandat ca din 1956, în toate ţările să fie instituită o Zi Mondială a Copilului, pentru ca ea să fie marcată „ca o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei şi bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea şi lărgirea eforturilor pe care Naţiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume”, potrivit www.un.org.

Rezoluţia recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviinţă, nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită în România. Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989, potrivit libertatea.ro.

Data zilei copilului variază foarte mult între țări. Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China și SUA.

Argentina sărbătorește în a doua duminică din luna august.

Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie.

Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie.

Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie.

Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.

Germania de la reunificarea Germaniei se sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-ului și 20 septembrie sărbătoarea Republicii Federale Germania.

India sărbătorește în data de 14 noiembrie.

Japonia sărbătorește în data de 5 mai.

Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie.

Polonia sărbătorește în data de 1 iunie.

Republica Moldova sărbătorește în data de 1 iunie.

Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie.

Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: