03
Vin, Mai

National

Două dintre cele mai mari organizații de mediu din România anunță încheierea unui protocol de colaborare menit să contribuie la (re)împădurirea României într-un mod responsabil față de biodiversitate. 

Parteneriatul atestă intențiile asumate pentru implementarea în activitățile de împădurire ale Plantăm fapte bune în România a celor mai bune practici în materie de conservare a biodiversității. Coaliția Natura 2000 România va facilita evaluarea terenurilor pentru identificarea de specii și habitate protejate, în timp ce Plantăm fapte bune în România va implementa standardele de biodiversitate pentru ca activitățile de împădurire să aducă multe beneficii.

 

Plantăm fapte bune în România, inițiativa națională bazată pe voluntariat, și-a propus, încă de la început, ca prin acțiunile organizate să contribuie la creșterea numărului de suprafețe împădurite din România.

Protocolul de colaborare semnat cu Federația Coaliția Natura 2000 reprezintă un element important pentru că are ca scop evitarea potențialului impact negativ al utilizării unor specii forestiere asupra conservării biodiversității în cazul culturilor forestiere care se vor instala prin activitățile noastre”, a declarat Marin Toma, coordonator Plantăm fapte bune în România. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: