30
Mie, Nov

Sport

Sâmbătă şi duminică, Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi" va găzdui, pentru al doilea an consecutiv, Cupa României la sabie feminin şi masculin. Competiţia care va reuni la start aproximativ 60 de sportivi, va aduce la Braşov cei mai cunoscuţi sabreri ai României.

Vor urca pe planșe în Sala Sporturilor din Brașov Bianca Pascu, Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea şi noul campion naţional Iulian Teodosiu, sportivi care se află de câteva zile în cantonament în Poiana Braşov, împreună cu lotul naţional antrenat de Florin Zalomir şi Dan Găureanu. În întrecerea pe echipe, atât la femin cât şi la masculin, favorit la câştigarea trofeului este clubul Dinamo Bucureşti. Sâmbătă, la ora 9.00 va începe concursul băieţilor la individual, urmând ca de la ora 10.30 pe planşă să intre fetele tot în întrecerea de la individual. Duminică, la ora 9.00 va începe competiţia pe echipe. Intrarea este liberă în ambele zile de concurs. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: