26
Vin, Apr

Social

     Românii din Marea Britanie sunt speriaţi de Brexit - mai ales cei fără acte, care nu au statut de rezident permanent. Parlamentul britanic a aprobat, luni, legea care permite Guvernului să înceapă întreg procedeul de ieşire a ţării din Uniunea Europeană. Legea va intra în vigoare după ce este aprobată de Regină.

„Cei care au un statut de rezident permanent - având peste cinci ani de când este stabilit în Marea Britanie - nu prea au mare linişte nici ei. Dar ceilalţi, care nu au acte, nu au nicio siguranţă. Mulţi se vor întoarce acasă sau în ţările din care au venit. Pentru că, în special, în ultimul an, în ultimii doi ani, au venit masiv din toată diaspora în Marea Britanie. Acum se aşteaptă o reîntoarcere a celor mulţi care nu au un statut legal", a explicat pentru TVR, Mirel Prisacaru, român din Londra, membru al Consiliului Românilor de Pretutindeni.

      Deputații britanici au votat, luni, proiectul de lege ce autorizează guvernul să declanșeze Brexitul, la câteva ore după anunțul premierului scoțian privind intenția de a cere un nou referendum privind independenţa.

      Deşi la nivelul societăţii există foarte mult sprijin pentru Brexit, solicitarea unui referendum din partea premierului scoțian Nicola Sturgeon complică lucrurile, a explicat jurnalistul Victor Popa de la Londra. Această cerere plasează Londra între ciocan şi nicovală. Ipoteza desprinderii Scoţiei din Regatul Unit este pentru mulţi votanţi Brexit un preţ prea mare de plătit, a precizat jurnalistul pentru Știrile TVR.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: