Topul judeţelor cu cea mai mare speranţă de viaţă: Pe ce loc e Brașovul?
- Details
- Andrei Constantin
- Economic
România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte speranţa de viaţă a cetăţenilor. Un român trăiește în medie 75 de ani, arată datele Institutului Naţional de Statistică pentru anul 2015. Zonele cu cea mai mare longevitate sunt municipiul Bucureşti şi judeţul Vâlcea, cu o speranţă de viaţă de 77 de ani, urmate de judeţele Cluj, Braşov şi Sibiu, cu o speranţă de viaţă de 76 de ani. Pe ultimele locuri privind durata medie de viaţă sunt Satu Mare, Călăraşi, Giurgiu şi Tulcea, fiecare cu 73 de ani.
Judeţele cu cea mai mare speranţă de viaţă:
1. București
2. Vâlcea
3. Cluj
4. Brașov
5. Sibiu
Ploile au acoperit DN1
- Details
- Andrei Constantin
- Eveniment
Inundaţiile fac probleme în centrul ţării. În judeţul Cluj, apele au inundat mai multe gospodării şi au acoperit un drum european, pentru câteva ore.
La Timișoara, o ploaie de doar câteva zeci de minute a paralizat traficul. Prin pasajele din oraş nu se mai putea trece, iar în alte zone, apa a acoperit străzile și trotuarul. Subsolurile a trei spitale au fost inundate.
La Cluj ploile torențiale au făcut prăpăd şi în mai multe sate din comuna clujeană Poieni. Zeci de gospodării au fost inundate. Și culturile au fost compromise. Un drum comunal din Poieni a fost distrus, scrie digi24.ro.
Mai multe ore a fost inundat și DN 1/E 60, care face legătură între Cluj-Napoca și Oradea.
Două nume noi la FC Brașov
- Details
- Razvan Tirea
- Sport
Oficialii echipei FC Brașov continuă să caute soluții pentru a face o echipă competitivă pentru prima etapă a sezonului 2016-2017. În cantonamentul stegarilor de la Tărlungeni au ajuns astăzi doi jucători noi.
Trafic restricționat pe drumul care duce spre Transalpina din cauza unei stânci
- Details
- Andrei Constantin
- Eveniment
Traficul pe DJ 106E din judeţul Sibiu care duce către Transalpina, a fost restricţionat, iar o gospodărie evacuată, marţi seară, din cauza unei stânci ce ar putea să se desprindă de pe un versant din zonă şi să cadă pe şosea.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, traficul pe drumul judeţean 106 E a fost restricţionat, din cauza unei stânci care ar putea să se desprindă de pe versantul din apropierea drumului. Specialiştii iau în calcul deplasarea unor utilaje de mari dimensiuni la locul incidentului pentru distrugerea stâncii şi înlăturarea acesteia.
EXCLUSIV Brașov: A vizionat filme PORNO și a vrut să violeze
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
Caz șocant în Ghimbav!
O fetiță de 11 ani a fost la un pas de a fi violată de concubinul mamei. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul implicat viziona filme pentru adulți, în miez de noapte, în timp ce concubina sa era la serviciu. La un moment dat, inculpatul a intrat în camera în care dormea fetița iubitei lui și a încercat să o violeze. Pe motiv că trebuie să ajungă la grupul sanitar, copila a reușit să fugă, a mers la mama ei, la serviciu, i-a povestit totul, iar femeia i-a anunțat pe polițiști. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului Judecătoriei din Brașov și prezentat judectorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au emis mandat pentru 30 de zile sub acuzația de tentativă de viol, iar decizia în ceea ce privește măsura preventivă este defintivă.
Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când judecătorii vor emite o sentință definitivă. A.V.
Brașov: Cercetat de DIICOT pentru semințe de cannabis
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
A comandat semințe de cannabis prin intermediul internetului și a ajuns pe mâna procurorilor DIICOT din Brașov. Este vorba despre un bărbat de 28 de ani care a fost monitorizat de anchetatori, timp de câteva săptămâni. Apoi, procurorii antidrog i-au percheziţionat inculpatului locuinţa şi au găsit, în doua borcane, 100 de grame de plante de cannabis proaspăt recoltate.