EXCLUSIV: PĂRUIALĂ în centrul Brașovului, pentru DATORII
- Details
- Amelia VULCU & Andrei CONSTANTIN
- Eveniment
Totul s-a întâmplat în zona Gării din Brașov. Un bărbat în vârstă de 32 de ani a lovit-o și a păruit-o pe o fostă prietenă pe care a întâlnit-o, întâmplător, pe stradă. Agresorul și-a amintit că tânăra are de plătit datorii și, fără să rostească vreo vorbă, a tras-o de păr, a lovit-o, i-a rupt pantalonii și i-a furat, din buzunar, telefonul mobil. Apoi, a dispărut. Un martor, care a asistat la întreaga scenă, le-a povestit totul oamenilor legii, făptașul a fost reținut și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. S-a emis mandat sub acuzația de tâlhărie, dar decizia poate fi contestată la instanța superioară. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, până când magistrații vor emite o sentință definitivă. Bărbatul implicat a fost liberat condiționat din închisoare pe 28 iunie. El are nu mai puțin de 8 condamnări la activ, pentru comiterea unor infracțiuni cu violență.
ATENŢIONARE METEO. Cod galben de ploi şi vijelii, în Brașov şi în alte 14 judeţe
- Details
- Andrei Constantin
- Eveniment
Meteorologii au emis o atenţionare meteo de instabilitate atmosferică în intervalul 11 august, ora 22 – 12 august, ora 10 pentru județele Prahova, Covasna, Bacău, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Dâmbovița, Argeș, București, Ialomița, Ilfov, Vaslui, Călărași și parțial Brașov. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a Munteniei, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi şi pe parcursul zilei de joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vremea se va răci, în timp ce în sud-est va fi caniculă.
Vineri, 12 august, vremea va fi instabilă mai ales în Transilvania, Oltenia şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sud-estul ţării temperatura aerului va scădea.
Marian Godină atac dur la Mihai Găinușă: „Ai impresia că ești deștept! Mihăiță așa jos ai ajuns?”
- Details
- Andrei Constantin
- Monden
Mihai Găinușa a decis să își dea cu părerea pe blogul sau cu privire la evenimentul de ieri din centrul Bucureștiului în care o doamnă a fost luată pe sus de mai mulți polițiști. Se pare că vedetă a ținut să îl aducă în povestea să și pe polițistul Marian Godină. De aici până la un mic scandal virtual a fost un singur pas. Cei doi și-au aruncat vorbe grele prin intermediul conturilor de socializare. „Am citit tot textul cu atenție şi acum o să îți dau un răspuns, Mihai. Nu că l-ai merita, dar mie, probabil din egoism, îmi place să donez.
Zeci de turişti blocaţi în masivul Bucegi, din cauza unei ploi torenţiale
- Details
- Andrei Constantin
- Eveniment
Peste 50 de turişti au rămas blocaţi în masivul Bucegi, din cauza unei ploi torenţiale. Oamenii au sunat la 112, iar în ajutorul lor au sărit salvamontiştii din Buşteni. Persoanele au aşteptat jandarmii să îi aducă înapoi la baza muntelui pentru că nu au mai putut înainta din cauza șuvoaielor de apă strânse între creste. Salvamontiștii au declarat că mulți dintre turiști coborau pe un traseu în zona Jepilor Mici unde poteca trece peste un pârău. Ploaia torențială și grindina au făcut ca pârâul să crească foarte mult și astfel turiștii nu au mai putut înainta, scrie digi24.ro. Turiștii au ajuns în siguranță la baza muntelui.
ULTIMA ORĂ Brașov: Încă un accident, AZI, în Lunca Câlnicului, autocar implicat
- Details
- Amelia VULCU & Andrei CONSTANTIN
- Eveniment
La doar câteva ore după ce un om a murit lovit de o mașină de transport marfă în Lunca Câlnicului, în aceeași localitate, în urmă cu câteva minute, un biciclist de 55 de ani și un autocar au fost protagoniștii unui nou eveniment rutier. Mașina de transport persoane și biciclistul mergeau în acceași direcție. La un moment dat, bărbatul de 55 de ani a căzut de pe bicicletă, s-a rănit și a fost transportat la spital. Polițiștii sosiți la fața locului au demarat o anchetă, pentru stabilirea vinovaților, explică, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție din Brașov, comisarul șef Liviu Naghi.
BRAȘOV: Tânăr MORT pe marginea Drumului Național 11
- Details
- Amelia VULCU & Andrei CONSTANTIN
- Eveniment
Este vorba despre un tânăr de 23 de ani care mergea pe marginea drumului, dinspre Lunca Câlnicului către județul Covasna. La un moment dat, bărbatul a fost surprins și accidentat mortal de o autoutilitară condusă de un bărbat de 55 ani, care mergea cu mașina personală în aceeași direcție. Polițiștii brașoveni au demarat cercetările în acest caz, pentru stabilirea condițiilor exacte în care a avut loc evenimentul rutier. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au deschis dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere de culpă. Prezumția de nevinovăție ființează până când judecătorii vor emite sentințe definitive.
Turist german preluat de urgență cu elicopterul din Munţii Făgăraş
- Details
- Andrei Constantin
- Eveniment
Un turist german căruia i s-a făcut rău miercuri dimineaţa la Cabana Negoiu, aflată la altitudinea de 1.550 metri, în Masivul Făgăraş, a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş, a anunţat Adrian David, Şeful Salvamont Sibiu. Turistul, în vârstă de 50 de ani, suferă de o boală cronică, de natură circulatorie. Azi-dimineaţă s-a dus la patrula Salvamont de la Cabana Negoiu şi le-a salvamontiștilor că nu se simte bine și că nu se poate deplasa. A fost solicitat ajutorul unui elicopter SMURD. Turistul a ajuns la spitalul din Târgu Mureş, fiind conştient.
Brașovenii pot pleca la muncă în Germania! Iată lista posturilor vacante
- Details
- Andrei Constantin
- Social
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă București dispune, prin intermediul Rețelei EURES, de 34 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier — gastronomic (ospătar — 22 de posturi, barman — 2 posturi, bucătar/commis de cuisine/bucătar grill — 8 posturi și recepționer — 2 posturi), care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, oferite de Hotel Marriott Frankfurt și Block House, pentru ocuparea cărora se va organiza selecție la Brașov în prima parte a lunii septembrie 2016.