Vremea BrasovTV 27.09.2016 (VIDEO)
- Details
- Andrei Constantin
- Vremea BrașovTV
Vremea BrasovTV 27.09.2016 (VIDEO)
Căncescu, „închis” în județul pe care l-a condus 14 ANI
- Details
- BrasovTV
- Eveniment
Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov a ajuns „prizoner” , pentu două luni, în județul pe care l-a cârmuit 3 mandate și jumătate. Decizia a fost luată de procurorii DNA, după ce aceștia l-au pus sub acuzare în dosarul supranumit „FARMACIA”, al doilea deschis de anchetatorii anticorupție pe numele lui Aristotel Căncescu. El este urmărit penal pentru abuz în serviciu, în legătură cu deschiderea unei farmacii chiar în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență. Un fost consilier județean, Gavril Matei, dar și administratorul unei firme sunt puși și ei sub acuzare. După punerea în mișcare a acțiunii penale, procurorul de caz a instituit măsura controlului judiciar, timp de 60 de zile, pentru toți cei 3 inculpați implicați. În cazul lui Aristotel Căncescu, procurorul i-a interzis inculpatului să iasă din județul Brașov cu excepția situațiilor în care are încuviințarea prealabilă a organelor judiciare. Nemulțumit, fostul președinte al Consiliului Județean Brașov a depus plângere, la Tribunalul Brașov, dar a fost respinsă. În cazul tuturor inculpaților, prezumția de nevinovăție ființează până când judecătorii vor pronunța sentințe definitive.
„Falstaff” la Opera Brașov
- Details
- Andrei Constantin
- Cultura
Sâmbătă sunteți invitați la Operă! Va fi pus în scenă „Falstaff” de Giuseppe Verdi, un spectacol de excepţie. Biletele au fost deja puse în vânzare și ar fi cazul să vă grăbiți pentru că sunt limitate! Opera Braşov prezintă „Falstaff” de Giuseppe Verdi, Sâmbătă de la ora 18.30 sunteți așteptați în Sala Operei. În rolul titular îl veți regăsi pe baritonul Lucian Petrean, iar la pupitrul dirijoral pe maestrul Adrian Morar, ambii de la Cluj-Napoca. Îşi dau concursul Corul şi Orchestra Operei Braşov, iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. „Falstaff” este o operă în trei acte, iar premiera a avut loc pe 9 februarie 1893, la „Teatro alla Scala” din Milano. Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române și costă 20 sau 10 lei în funcție de loc și pot fi achiziționate până vineri între orele 10:00 și 17:00 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului
Troițele din Schei, acum și pe smartphone
- Details
- Iulia Bobaiță
- Eveniment
Troițele și monumentele din Șcheii Brașovului vor putea fi descoperite acum și pe smartphone. De curând a fost lansată o aplicație pentru telefoanele mobile cu ajutorul căreia putem afla imediat informații prețioase despre monumentele din zona istorică. Aplicația este compatibilă cu sistemele IOS și Android.
Brașov: MII de kilograme de carne, legume și fructe, CONFISCATE de polițiștii din Brașov
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
Polițiștii brașoveni au ridicat 42 de kilograme de carne și produse din carne, 3500 de kilograme de legume și fructe, dar și 90 de kilograme de alte produse găsite în neregulă, în urma unei acțiuni de control organizate în pieţele din Brașov. În total,
A treia etapă de evaluare
- Details
- Iulia Bobaiță
- Economic
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat rezultatul celei de-a treia etape de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice în cadrul programelor 'Rabla' şi 'Rabla Plus' 2016. În această etapă, pentru programul 'Rabla', au fost analizate 330 de dosare depuse de persoane juridice.
ONG-urile ar putea plăti aceleași taxe și în 2017
- Details
- Iulia Bobaiță
- Economic
ONG-urile de interes public ar putea primi şi anul viitor unele facilităţi la plata taxelor şi impozitelor. În această perioadă, serviciile de specialitate din Primăriei Braşov lucrează la proiectul de hotărâre privind taxele locale. Acesta va intra curând în dezbatere publică.
ULTIMA ORĂ: Accesul brașovenilor la Monitorul Oficial, GRATUIT
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
Deputații au realizat o schimbare majoră la Monitorul Oficial. De acum, accesul la publicația electronică va fi gratuit. Cu 192 de voturi pentru și nici unul împotrivă, legea a fost modificată, notează stiripesurse.ro. Astfel, Articolul 19 va avea următorul cuprins:
Oraşul cu cea mai mare suprafaţă din România. Nu e nici Bucureşti, nici Timişoara și nici Brașovul
- Details
- Andrei Constantin
- Social
Conform recensământului realizat în anul 2011, în România există 265 de oraşe. După cum probabil ştiaţi, cele mai mari oraşe din ţara noastră, în funcţie de numărul de locuitori, sunt Bucureştiul (1.883.425 de locuitori), Cluj-Napoca (324.576 de locuitori) şi Timişoara (319.279 de locuitori).
Sute de pietoni din Brașov, AMENDAȚI
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
Polițiștii Serviciului Rutier din Brașov au amendat, într-o singură săptămână, 256 de pietoni care au trecut strada neregulamentar. În total, au fost sancționați aproape 1400 de șoferi și pietoni. În cadrul acțiunilor de control, polițiștii au ridicat, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice,114 permise. 9 dintre acestea au aparținut unor conducători auto care au băut și au urcat apoi, la volan. Agenții și ofițeri