29
Vin, Mar

Sport

FC Brașov are parte de o deplasare grea în etapa cu numărul 11 a ligii a doua de fotbal. Stegarii vor evolua contra formației CSM Râmnicu Vâlcea, una dintre echipele de tradiție ale ligii secunde.

Elevii lui Cornel Țălnar sunt neînvinși în această ediție de campionat și vor să-și păstreze invincibilitatea și după runda cu numărul 11 a ligii secunde. Stegarii vin după dușul rece din Cupa României, competiție pe care au părăsit-o după înfrângerea umilitoare de la Sfântu Gheorghe, scor 5-1. Tehnicianul brașovenilor, Cornel Țălnar a șters deja cu buretele evoluția din cupă și speră ca echipa sa să se mobilizeze să obțină un rezultat bun la Vâllcea.

 „Un nou meci foarte important pentru noi. Trebuie să înțelegem că fiecare meci are specificul lui și trebuie tratat foarte atent. Victoria cu Târgoviște a fost mai ușoară decât cele cu UTA sau cu Juventus București. Niciun meci nu seamănă cu celălalt, indiferent de adversarul pe care îl ai în față.  CSM Râmnicu Vâlcea s-a întărit destul de mult prin venirea lui Costea, au reușit să și câștige două meciuri la rând și chiar dacă au pierdut la Mioveni, au arătat că sunt o echipă bună și trebuie să tratăm meciul cu mare atenție. O să încercăm să-i contracarăm pe cei doi atacnați ai lor, pe Cstea și pe Dina, doi jucători cu mare experiență. La ora actuală avem 12 sau 13 jucători pe care putem conta, care sunt la parametrii pe care îi cer eu. Sper ca băieții să se mobilizeze și să obținem un rezultat favorabil la Vâlcea”, a declarat tehnicianul galben-negrilor, Cornel Țălnar.

Partida dintre CSM Râmnicu Vâlcea și FC Brașov se va disputa duminică de la ora 14.45.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: