28
Joi, Mar

Foto: Bogdan Diaconu

Sport

Echipa de baschet feminin Olimpia CSU Brașov Vampires începe campionatul. În prima etapă a Ligii Naționale, fetele pregătite de Dan Calancea, Nenad Marinkovic și Miruna Crasnic vor juca, în fața propriilor suporteri, contra echipei CSM Satu Mare.

Baschetbalistele de sub Tâmpa sunt pregătite pentru startul sezonului. „Olimpicele” își doresc să câștige primul meci din campionat. Pesovic și compania sunt conștiente că nu va fi un meci ușor, dar speră ca printr-o mobilizare exemplară să înceapă cu dreptul acest campionat.

 „Sunt nerăbdătoare să începem. Este primul meci oficial, ne dorim să facem o impresie bună și vom da totul pentru a câștiga”, a declarat pivotul echipei brașovene, Cristina Higgins.

„Am avut o lună plină de antrenamente și de meciuri amicale. Ne-am antrenat foarte bine pentru acest debut de campionat și suntem nerăbdătoare să vedem la ce nivel ne aflăm și unde mai avem de lucrat. Sper să câștigăm”, a spus și K.K. Houser.

„Sperăm să facem o impresie bună. Este primul meci din an și încă relațiile de joc nu sunt la nivelul la care ne-am fi dorit. A fost un timp foarte scurt în care a trebuit să pregătim acest început de sezon, dar sperăm să facem un joc bun și de ce nu să câștigăm. Satu Mare nu este o echipă de ignorat. Trebuie să tratăm fiecare meci cu seriozitate și să mulțumim fanii pe care îi așteptăm în număr mare la meci”, a declarat tânăra jucătoare a celor de la Olimpia CSU Brașov Vampires, Ioana Ghizilă.

Prima partidă oficială a „olimpicelor” în anul competițional 2016-2017 se va disputa sâmbătă de la ora 17.30 la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: