Sport

Proiectul Academia Celta Vigo Brașov, realizat de Colțea 1920 Brașov, în colaborare cu gruparea din prima ligă spaniolă, Celta Vigo și cu Primăria și Consiliul Local Brașov a debutat oficial astăzi. Toată activitatea va fi coodonată de directorul tehnic, Hector Martinez Quijeiro, un antrenor cu licență PRO, care a fost desemnat de clubul din Primera Division să ajute la dezvoltarea fotbalului brașovean.

Președintele Academiei Celta Vigo Brașov, Ciprian Jurubescu, împreună cu Hector Martinez Quijeiro, au fost în vizită la primarul orașului Brașov, George Scripcaru. „Sunt foarte bucuros că am venit la Brașov și că pot pune urmărul la dezvoltarea fotbalului de aici. Este un proiect foarte interesant și sunt foarte încântat de ce am găsit. Este un lucru important că acest proiect are girul autorităților locale, chiar primarul m-a asigurat de sprijinul lui și al municipalității. Și el era foarte fericit că Celta a ales să-și deschidă o academie la Brașov. Mi-a spus să asta va întări relațiile dintre cele două părți și că s-ar putea dezvolta un parteneriat interesant între cele două orașe. Acum abia aștept să încep treaba și să îmi aduc contribuția la dezvoltarea fotbalului de aici și creșterea lui la un alt nivel”, a declarat Hector Martinez Quijeiro.

Martinez Quijeiro a lucrat în ultimii 4 ani la Academia Celta Vigo din orașul mexican Campeche iar înainte a fost timp de 5 ani de zile antrenor Academiei din Vigo. Tehnicianul spaniol este licențiat în educație fizică și sport, specializarea fotbal, și a efectuat diverse stagii de perfecționare la cluburi importante, precum Atheltic Bilbao, Sporting Lisabona, FC Liverpool sau FC Barcelona. Hector Martinez Quijeiro va coordona toată activitatea academiei, începând de la grupele de juniori, fotbalul feminin, dar și echipa de seniori ce activează în Liga a 5-a.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: