25
Joi, Apr

Sport

AFC Hărman își continuă pregătirile și a jucat în această dimineață o partidă amicală împotriva formației de liga a treia, Voluntari II. Buga și compania s-au impus cu scorul de 4-2 (2-2). Pentru formația brașoveană au marcat Mitrică din penalty, Prejmereanu, Poverlovici și Stângă.

„A fost un meci foarte bun de pregătire, din cae ambele echipe au avut de învățat. Mai avem mult de muncă, dar suntem pe drumul cel bun. Astăzi am jucat bine, băieții s-au achitat bine de sarcini și sunt mulțumit de modul în care decurg lucrurile. Mai trebuie să lucrăm la omogenitatea echipei, dar vom avea încă patru jocuri de verificare și sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine”, a declarat tehnicianul celor de la Hărman, Florin Stângă.

AFC Hărman va juca un nou meci de verificare, miercuri cu cei de la Popesti Leordeni. Vor urma alte două partide amicale cu cei de la Prejmer și cei de la Zărnești după care Buga și compania vor evolua împotriva celor de la CSA Steaua București, ocazie cu care se va face și prezentarea echipei pentru sezonul 2017-2018.  În altă ordine de idei, goalkeeperul Potcoavă s-a întors la echipa din Hărman după o scurtă perioadă petrecută la rivala din Râșnov.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: