20
Sâm, Apr

Sport

Echipa suporterilor stegari, AS „SR” Brașov a câștigat și cel de-al doilea meci amical disputat în această vară. După victoria cu Inter Cristian, scor 2-1, galben-negrii s-au impus și la Zărnești cu același scor.

AS „SR” Brașov își continuă pregătirile pentru startul în primul sezon din istoria acestei echipe. Formația stegară a jucat aseară un nou meci de verificare, la Zărnești în compania celor de la ASF, vicecampionii ligii a patra în sezonul trecut. Zărneștiul a condus la pauză cu scorul de 1-0 după golul lui Samir, dar galben-negrii au revenit în partea secundă și au egalat prin Alin Damian. Vârful brașovenilor a transformat cu stil o lovitură de la 11 metri. Golul victoriei celor de la AS SR Brașov a fost marcat de Chifor.

 

Pentru echipa formată de Liga Suporterilor Stegari urmează un nou joc de verificare, vineri, de la ora 18.00, la Codlea, împotriva celor de la ACSM Codlea, echipă ce a ocupat ultima treaptă a podiumului în precedentul sezon al ligii a 4-a din Braşov.  


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: