19
Vin, Apr

Sport

FC Brașov traversează o perioadă foarte bună în liga secundă. Trupa de sub Tâmpa a reușit să strângă 14 puncte în primele șase runde, este neînvinsă în liga a doua și ocupă poziția secundă în clasament, la un punct în spatele liderului Chindia Târgoviște. Galben-negrii vor să rămână invincibili și după runda a șaptea a campionatului, etapă în care Sburlea și compania vor juca în deplasare contra celor de la ASU Poli Timișoara.

Timișorenii nu au strâns decât patru puncte în primele runde ale campionatului și se află în acest moment pe loc retrogradabil. „Avem acest joc de la Timișoara care nu va fi unul ușor. Chiar dacă părem favoriți pe hârtie, am urmărit meciurile celor de la Timișoară și va fi un meci de care pe care. Le-am spus băieților că trebuie să trateze foarte serios acest meci și le-am dat exemplu meciul celor de la Dinamo cu ASA Târgu Mureș. La meciuri cu UTA, cu Juventus București sau cu Chindia jucătorii se concentrează și se motivează mult mai bine, dar trebuie să fim atenți și la echipele care par mai mici. Timișoara va avea și foarte mulți suporteri în tribună. Noi trebuie să ne facem jocul nostru și să încercăm să scoatem maxim din acest joc”, a declarat tehnicianul galben-negrilor, Cornel Țălnar.

Antrenorul brașovenilor, Cornel Țălnar, are în continuare probleme de lot. Vagner, Florin Iacob, Vlad Munteanu și Răzdan sunt indisponibili, dar Petre Goge ar putea reintra în prima echipă a Brașovului.

„Vin după patru meciuri în care am lipsit și îmi doresc foarte mult să revin în primul 11. Sper să fac un joc foarte bun și împreună cu colegii mei să ne întoarcem cu trei puncte de la Timișoara. Nu va fi un meci ușor chiar dacă părem favoriți după ultimele rezultate. În liga a doua orice meci este dificil”, a spus mijlocașul Petre Goge.

Partida dintre ASU Poli Timișoara și FC Brașov se va disputa sâmbătă de la ora 16.00.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: