14
Sâm, Dec

Sport

Echipa de handbal Corona Braşov a debutat cu dreptul în ediţia 2016-2017 a Ligii Naţionale. Trupa antrenată de Mariana Tîrcă şi Dumitru Berbece a câştigat cu 29-17 (15-5) meciul din deplasare cu Cetate Deva.

Pentru Corona au marcat: Neagu 5, Tîrcă 4, Hotea, Crăciun, Briscan și Cartaş câte 3, Bondar și Ciuciulete câte 2, Bucur, Dincă, Marcu și Pricopi 1 câte o reușită fiecare.„Este un debut cu dreptul, un debut în faţa unei echipe care a avut doar nouă jucătoare pe foaie, însă cu toate acestea eu sunt mulţumită că au intrat toate fetele şi că încet-încet cele tinere capătă mai mult curaj şi ajutate de cele cu experienţă, aşa cum s-a întâmplat şi în meciurile din cupele europene, fac faze frumoase. Nu sunt foarte multe de spus despre un meci în care am condus în permanenţă la o diferenţă mare, însă este o victorie care contează şi care ne bucură. Am început meciurile pe puncte astfel că orice joc câştigat înseamnă un pas către ceea ce ne-am propus", a spus Mariana Tîrcă. Corona va juca etapa viitoare, pe teren propriu cu CSU Danubius Galaţi. Meciul se va juca duminică, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi", de la ora 15.30.