19
Vin, Apr

Sport

Corona Sportul Studențesc a pierdut primele două meciuri din play-off-ul Superligii Naționale de polo pe apă. Băieții antrenați de Aurelian Georgescu au fost învinși clar de Steaua, echipă ce a încheiat sezonul regulat pe prima poziție a clasamentului, cu scorul de 17-9 în primul meci și 13-8 în cel de-al doilea joc. Următoarele două jocuri sunt programate sâmbătă și duminică la Brașov.

În semifinale se joacă după sistemul cel mai bun din cinci partide. În cealaltă semifinală, CSM Digi Oradea conduce cu 2-0  formația Dinamo București după ce a câștigat primele două meciuri disputate la Oradea.   

În altă ordine de idei, mai marii Federației Române de Polo au anunțat că ediția 2017 a Cupei României se va desfășura în bazinul Ghencea din capitală în perioada 28-30 aprilie. Cele șase echipe ce vor participa la competiție au fost împărțite în două grupe. Corona Sportul Studențesc Brașov va evolua în prima fază a Cupei României împotriva formațiilor Steaua și Rapid București. În cealaltă grupă vor juca Dinamo, CSM Digi Oradea și Politehnica Cluj-Napoca. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califca în semifinale, care sunt programate pentru data de 29 aprilie, iar duminică 30 aprilie se va disputa finala Cupei României. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: