28
Joi, Mar

Sport

Olimpia CSU Brașov nu a făcut față campioanei en titre în primul meci al semifinalei Ligii Naționale și a părăsit terenul învinsă, scor 89-44 (18-16; 24-6; 22-15; 25-7). Miercuri de la ora 18.00, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, „olimpicele” sunt obligate să câștige pentru a mai spera la calificarea în finala competiției.

„Pentru mine este 1-0 și atât. Din punctul meu de vedere rezultatul din primul meci nu este chiar real. Am jucat bine în primele 15 minute, după care echipa din Sfântu s-a distanțat la 10 puncte. În momentul acela ne-am dat seama că este foarte greu să revenim în joc și am ales să odihnim jucătoarele care au dus greul în acest sezon. Noi am jucat cu baschetbaliste de 17-18 ani pe teren, iar cei din Sfântu au continuat să folosească jucătoarele din SUA. Nu știu ce au vrut să demonstreze, dar e problema lor. Suntem conștienți că pornim cu șansa a doua, dar vom încerca să restabilim egalitatea la general”, a declarat tehnicianul „olimpicelor” Dan Calancea.

Partida dintre Olimpia CSU Brașov și Sepsi Sfântu Gheorghe se va disputa miercuri de la ora 18.00. Prețul unui bilet la jocul al doilea al semifinalei este de 10 lei. Dacă Pesovic și compania vor reuși să se impună, atunci meciul decisiv al seriei se va disputa vineri la Sfântu Gheorghe. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: