28
Joi, Mar

Sport

Echipa de handbal feminin Corona Brașov va juca sâmbătă meciul retur cu Bietigheim din turul al doilea preliminar al Cupei EHF. Cum calificarea a fost decisă încă din meciul tur disputat în Germania, Hotea și compania vor folosi partida europeană ca un antrenament pentru jocurile din campionat și vor să facă spectacol pentru fanii brașoveni. 

Corona Brașov a pierdut meciul tur cu Bietigheim cu scorul de 37-24, astfel că ecuația calificării este deja rezolvată. Trupa condusă de Mariana Tîrcă și Dumitru Berbece vrea să facă spectacol în fața propriilor suporteri și încearcă să obțină o victorie contra nemțoaicelor. Partida retur se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”.

„Din păcate, am pierdut la o diferență mare în tur, dar ne dorim să facem un joc bun sâmbătă, să le oferim fanilor un handbal de calitate. Întâlnim o echipă extrem de puternică, o formație care și-a arătat valoarea în meciul tur. Cred că dacă vom elimina din greșeli putem să ne batem de la egal la egal cu ele. O victorie cu Bietigheim ne-ar da un moral bun pentru ceea ce va urma”, a declarat goalkeeperul Coronei, Denisa Dedu.

 „Am încredere în fete. Sunt convinsă că vor face totul pentru a oferi un spectacol frumos. Bietigheim este o echipă foarte valoroasă. În Germania am cedat după ce am făcut unele greșeli. Sunt convinsă că acest lucru nu se va mai întâmpla, mai ales că vom evolua în fața propriilor suporteri. Vom juca până la capăt. Sunt convinsă că fetele vor lupta și ne putem gândi chiar la o victorie”, a spus și antrenoarea Coronei, Mariana Tîrcă.

Antrenorii trupei de sub Tâmpa se confruntă cu mari probleme de lot înaintea jocului cu Bietigheim. Pe lângă Carmen Cartaș, Ani Mîrcă și Andreea Pricopi și centrul Daniela Corbean s-a accidentat și nu va putea fi folosită în jocul de sâmbătă. Disputa de la Sala Sporturilor „D. P. Colibași” va fi arbitrată de o brigadă din Portugalia, formată din Marta și Vania Sa.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: