16
Mar, Apr

RomaniaTV.net

Social

     Angajații TESA din Spitalul Județean Brașov au fost miercuri în grevă japoneză. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că sporurile salariale nu sunt calculate așa cum trebuie și că unele categorii de personal nu au fost luate în considerare atunci când au fost majorate salariile medicilor.

     Angajații TESA din Spitalul Județean și-au desfășurat activitatea normal, dar au purtat banderole albe la mână. Asta în semn de protest față de indiferența cu care, spun ei, sunt tratați. Nu doar la Brașov a fost grevă japoneză. Personalul medical și nu numai, din sistemul public de sănătate, au intrat în grevă. ,, Este grevă pentru schimbarea ordonanței numărul 20 din 2016, unde nu am fost inclusi cei de la TESA dar și alte categorii de personal și plus de asta este grevă și pentru calcularea sporurilor, care la ora actuală, în 2016, sunt calculate la nivelul celor din 2009. ,, a declarat Lenke Balint, lider sindicat TESA, Spitalul Județean Brașov.

     Dacă revendicările nu vor fi luate în seamă, sindicaliștii amenință că săptămâna viitoare vor declanșa o grevă de avertisment, de două ore. Următorul pas va fi declanșarea grevei generale.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: