Foto: Primăria Brașov

Social

De mai bine de o lună, Primăria Brașov reabilitează complet sala de sport a unei școli din municipiu.

Este vorba despre sala de sport de la Școala Profesională Kronstadt, acolo unde se fac reparații capitale.

"Este o lucrare importantă pentru noi, mai ales că am aşteptat foarte mult pentru a o putea realiza. Până în acest moment lucrările se desfăşoară într-un ritm susţinut, astfel că lucrările sunt mai avansate decât cele prevăzute în grafic. Deşi termenul de finalizare este la începutul anului viitor, sper ca încă din acest an să le putem oferi elevilor de la SPGK condiţii optime de pregătire. Următorul nostru obiectiv pentru SPGK este de a pune la dispoziţia elevilor care nu sunt din Braşov spaţii de cazare în apropierea şcolii. Sperăm ca în acest fel tot mai mulţi copii să aleagă pregătirea în sistem profesional dual şi, în felul acesta, să răspundem unei nevoi existente pe piaţa muncii şi să le oferim acestor copii un viitor sigur", a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

De la ordinul de începere a lucrărilor, până în acest moment, au fost realizate următoarele:

- lucrările de armare la stâlpi şi pereţi,

- s-a început torcretarea pereţilor (torecretare -  aplicarea sub presiune a unui strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață), 

- s-a realizat termoizolarea acoperişului,

- s-au realizat lucrări de instalaţii interioare, electrice şi sanitare, în proporţie de 20%

- s-au realizat lucrările exterioare la reţeua de apă-canal şi la cea electrică

Valoarea totală a proiectului este de aproape 1,4 milioane de lei. Lucrările ar trebui finalizate la începutul anului viitor.

scoala-kronstadt-1.jpeg scoala-kronstadt-3.jpeg scoala-kronstadt-4.jpeg

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: