26
Vin, Apr

Foto: brasovtv.com

Social

Două unități de învățământ din municipiul Brașov vor fi reabilitate termic cu o finanțare nerambursabilă prin Programul de Cooperare Româno-Elvețian.

Vor fi modernizate prin soluții inteligente Colegiul de Informatică Grigore Mosil și Școala Gimnazială Nr. 4.

Lucările vor începe în primăvara acestui an și vor dura 15 luni. Cele mai avansate sunt procedurile pentru Școala Gimnazială Nr. 4, din cartierul Răcădău. Aici nu a mai fost făcută nicio reabilitare din anii 70. Cei peste 300 de elevi vor fi mutați, temporar, la Liceul de Artă HANS MATTIS TEUTSCH. 

La Colegiul de Informatică reabilitarea mai are de așteptat. "Acolo  mai avem de obținut două avize pentru a putea depune documentația necesară în vederea eliberării autorizației de construcție. Sperăm ca până la sfârșitul lunii să obținem aceste avize. După aceea trebuie să facem următorii pași care să ne permită să dăm ordin de începere a lucrărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.  

8,8 milioane de lei este finanțarea nerambursabilă primită de la elvețieni. Municipalitatea va co-finanța cele două proiecte cu 3,8 milioane de lei. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: