29
Vin, Mar

Social

Înscrierile la Universitatea „Transilvania“ Braşov s-au încheiat. În total, 7.866 de candidaţi și-au depus dosarele pentru unul dintre programele de licenţă cu frecvenţă la zi, ceea ce înseamnă, în medie, o concurenţă de aproape 3 candidaţi pe un loc bugetat.

„În momentul acesta cei mai mulți candidați sunt înscriși la Facultatea de Medicină la programul de studii Medicină, la Psihologie, la Drept, la Informatică aplicată și calculatoare. Sunt primele programe de studii ” a declarat Prof. Univ. Dr.  Liliana Rogozea,  prorector Universitatea Transilvania Brașov.

Dacă la Facultatea de Medicină, la programul de studii Medicină sunt 14 candidați pe un loc, la jumătate dintre facultăţi numărul de locuri disponibile este mai mare decât cel al candidaţilor. Acesta este cazul a nouă facultăţi, majoritatea din domeniul ingineriei, dar şi la Litere. Astfel, la Inginerie Tehnologică şi Management Industrial, pentru cele 440 de locuri disponibile sunt doar 288 de candidaţi, la Ştiinţa şi Ingineria Materialelor sunt 78 de candidaţi pe 340 de locuri iar la Silvicultură şi Exploatări Forestiere - 218 candidaţi/370 locuri.

·         Inginerie Tehnologică şi Management Industrial, 440 de locuri - 288 de candidaţi

·         Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, 340 de locuri - 78 de candidaţi

·         Silvicultură şi Exploatări Forestiere, 370 locuri - 218 candidaţi

·         Ingineria Lemnului, 155 locuri - 43 de candidaţi

·         Construcţii, 190 locuri - 136 candidaţi

·         Design de Produs şi Mediu, 460 locuri - 293 candidaţi

·         Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, 205 locuri - 169 candidaţi

·         Muzică, 55 locuri - 35 candidaţi

 

La programele de licenţă pentru învăţământul la distanţă şi frecvenţă redusă au fost depuse 767 de dosare de înscriere. Mai exact, 227 de candidaţi pe 450 de locuri la programele de licenţă cu frecvență redusă  şi 540 de candidaţi pe 835 de locuri la ID.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: