29
Vin, Mar

www.bzi.ro

Social

     Brașovenii vor avea, în câteva săptămâni, apă caldă! Declarația aparține viceprimarului Brașovului, Mihai Costel, și a fost făcută la sfârșitul ultimei ședințe de Consiliu Local. Rând pe rând, toate punctele de pe ordinea de zi, referitoare la problema agentului termic, au fost aprobate de consilieri. Au mai rămas de parcurs doar procedurile administrative, iar apa caldă va curge, în curând, la robinete.

     Înființarea serviciului de termoficare, în subordinea Consiliului Local, a trecut de toate etapele. Aleșii locali au fost de acord cu toate propunerile aflate pe ordinea de zi. Acum mai sunt de urmat doar câteva proceduri, simple, spun autoritățile locale. ,, În momentul acesta s-a parcurs o nouă etapă care trebuia realizată în urmă cu o lună și 10 zile, mai exact când trebuia să ținem o altă ședință de îndată. Acum în acest moment am intrat în linie dreaptă, urmează ca în viitorul apropiat  să obținem licența de funcționare a Serviciului Public, astfel încât să putem relua furnizarea cu apă caldă în Municipiul Brașov. Este o chestiune de obținere a CUI-ului de la finanțe, de obținere a licenței de la ANRSC și procedura de angajare a personalului care va popula noul serviciu. Este o chestiune de câteva săptămâni. ,, a declarat viceprimarul Brașovului, Mihai Costel. Totuși brașovenii speră ca toate aceste etape să decurgă cât mai repede, iar furnizarea apei calde să fie reluată.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: