18
Joi, Apr

Brasov TV

Social

               Tradițiile Junilor acum au fost TIPĂRITE. Toate obiceiurile dar și informații despre originea junilor din Brașov au fost adunate într-un volum tematic. Pe lângă celebra paradă din Dumica Tomii, cartea prezintă și datinile de peste an ale societăților de juni, dar și portul acestora. Volumul a fost publicat în limba română și în engleză.

                Parada Junilor din duminica Tomi a stârnit mereu admirația publicului! Este considerat unul dintre evenimentele marcante ale junilor. Parada călare nu este însă singurul eveniment important al Junilor, ea face parte dintr-un ansamblu complex de obiceiuri pe care ceata Junilor le organizează  în Săptămâna Luminată. Acum toate aceste obiceiuri și tradiții au fost așternute pe hârtie și aduse în fața publicului. Volumul „ Tradițiile Junilor din Şcheii Braşovului și Brașovechi” a ajuns la  ediţia a II-a și a fost  realizat de secretarul Uniunii Junilor din Scheii Braşovului şi Braşovul Vechi. „ Această carte prezintă pe scurt, într-o manieră succintă, o bună parte din calendarul de evenimentele și din tradițiile junilor cu lămuriri și cu ilustrații ’’ a declarat Dr. Alexandru Stănescu, scriitor.



                Cartea, editată în română și engleză, a fost realizată cu sprijinul Agenţiei Metropolitane Braşov. Volumul oferă informaţii despre originea şi evoluţia Societăţilor Junilor, portul tradiţional şi moştenirea culturală braşoveană. „ Suntem alături de junii brașoveni de ani buni. Am luat finanțări pe fondul cultural național dar și pe fondurile culturale la nivelul județului Brașov  pentru a promova, după noi, cel mai reprezentativ element cultural și istoric al Brașovului ’’ a declarat Dragoș David, director Agenția Metropolitană Brașov.

                Lansarea cărți a avut loc la sediul Junilor din Brașov. Volumul este deja disponibil în majoritatea librăriilor.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: