05
Joi, Dec

Social

               Comisarii Gărzii de Mediu vor să fie egalii colegilor din Garda Forestieră. Chiar dacă ambele instituţii au atribuţii de control, diferenţele salariale sunt foarte mari. Din acest motiv, comisarii Gărzii de Mediu au protest astăzi. Ei au întrerupt lucrul timp de două ore.

               Greva de avertisment s-a desfășurat între orele 14.00 şi 16.00. Cel mai mare salariu al unui comisar de mediu nu depășește 2.200 de lei, dar sunt angajați plătiți și cu salariul minim pe economie. Comparativ, la Garda Forestieră, salariul unui inspector ajunge şi la 4.500 de lei, net. „Motivul în principal este din cauza salariilor foarte mici față de celelalte organe de control din țară, instituția noastră având cea mai mică salarizare din țară... probabil că am fost și uitați de către minister.’’, a declarat Alexandru Tulbure, lider sindical Garda de Mediu Brașov.



                Comisariatul Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu are, în total, 15 angajaţi. Prea puțini, spun sindicaliștii, raportat la suprafaţa județului Brașov. Greva de avertisment s-a desfășurat în toate structurile teritoriale din ţară. Sindicaliştii spun că dacă Ministerul Mediului nu îşi va respecta promisiunea privind egalizarea salariilor, vor declanşa greva generală.