28
Joi, Mar

BrasovTV.com

Social

        Cinci candidați au intrat în cursa pentru postul de manager al Teatrului Sică Alexandrescu! Concursul este programat pentru 26 aprilie și cel mai probabil pe 8 mai, după soluționarea eventualelor contestații, vom știi exact cine va fi noul director instituției de cultură.

    Competiţia pentru funcţia de manager al Teatrului Sică Alexandrescu se anunţă una strânsă. Comisia de evaluare din Primăria Braşov a primit cinci dosare de înscriere, iar toate au fost admise. Va începe analizarea proiectelor de management. Acest lucru trebuie făcut până pe 21 aprilie pentru că pe 26 este programat interviul de susţinere a planurilor de management. În cazul candidaților care vor obţine punctaje egale departajarea se va face în urma unei probe scrisă. Rezultatele concursului vor fi anunţate în 8 mai. În cazul în care vor fi contestații acestea trebuie soluționate cel mai târziu pe 11 mai atunci când vom afla și numele noului manager al teatrului braşovean.

 

C


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: