28
Joi, Mar

BT

Social

     Spitalul Municipal din Săcele, închis în anul 2011 se va redeschide anul acesta din data de 1 iulie 2017. Din luna aprilie spitalul are și un manager general. Rodica Pîrvan fost director economic, timp de 5 ani, la Spitalul Județean de Urgență Constanța și, timp de 4 ani,

fost Manager General la Spitalul Județean de Urgență Brăilă, va ocupa funcția de manager general al Spitalului Municipal Săcele. Rodica Pîrvan este de profesie economist, actualmente fiind masterand la specializarea manager general spitalicesc la Universitatea Ovidiu Constanța.

    Spitalul Municipal este gata de funcționare în proporție de 80%. Sunt finalizate lucrările la demisol, parter, etajele I și II, mansardă în partea centrală a spitalului, precum și anexa din dreapta, unde vor funcționa secțiile de interne, cronice și paliative.

     Într-o primă etapă, în luna iulie, urmează să fie deschise cabinetele de ambulatoriu, spitalizarea de zi (5 paturi) și camera de gardă – adică compartimentul primiri urgență - CPU, urmând ca în următoarea etapă să se deschide celelalte secții.

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: