25
Joi, Apr

BrasovTV.com

Social

VIDEO:

  • Angajații Serviciul Județean de Medicină Legală se consideră  „prizonierii unui sistem ancorat în trecut”

     Clădirea în care funcționează Serviciul Județean de Medicină Legală din Brașov arată jalnic ! Cad bucăți din tencuială, pereții sunt scorojiți, gropile sunt peste tot, rugina e la ea acasă, iar ferestrele au gratii, deși nu se mai deschid de ani buni.

    În cazul Serviciului de Medicină Legală din Brașov, directorul instituției, Barabaș Barna a dat dovadă de transparență totală.

,,Am solicitat de mai multe ori rezolvarea acestor probleme. Din păcate, nimeni nu ne-a răspuns pozitiv până acum. Nici clădirea și nici terenul nu sunt intabulate și, de aici, toate problemele. Noi am reușit din fonduri proprii să investim, însă nu este de ajuns.’’.  În aceste condiții, tot pacienții, și așa suferinzi, sunt cei care au de suferit.

Clădirea în care funcționează Serviciul Județean de Medicină Legală arată, și aceasta, jalnic

     Gropi, pereți deteriorați, rugină și gratii la ferestrele care nu se mai pot deschide de ani buni! Nu vorbim despre deținuți, ci despre angajații Serviciului Județean de Medicină Legală din Brașov care se autointitulează, de câțiva ani, „prizonierii unui sistem ancorat în trecut”.  Clădirea în care trebuie să își desfășoare activitatea este într-o stare deplorabilă, iar în acest moment, nu exista nicio soluție. Angajații se confruntă de multă vreme cu probleme grave pe care, din păcate, nimeni nu încearcă să le rezolve. Și nu sunt deloc puțini brașovenii care au nevoie de serviciile personalului Serviciului de Medicină Legală din Brașov. „În primul rând ar fi nevoie de un spațiu mult mai mare pentru că ne înghesuim aici. Totodată, nici drumul de la intrare nu este unul cu care să ne mândrim. Eu sper să se rezolve cât mai repede acest lucru fiindcă, din punctul meu de vedere, este inacceptabil”, spune revoltat un brașovean. „Dacă ar fi să investească cineva aici, ar fi un lucru extraordinar. Ne-am săturat de spațiul prea mic. În rest, oamenii de aici chiar își dau interesul și fac tot posibilul să ne ajute”, ne-a mărturisit un alt brașovean. 

Galerie FOTO

         Angajații au făcut memorii peste memorii și au solicitat, în primul rând, soluționarea problemei terenului din fața clădirii care nu este intabulat. Drumul de acces rămâne însă, prioritatea zero. Am solicitat de mai multe ori rezolvarea acestor probleme. Din păcate, nimeni nu ne-a răspuns pozitiv până acum. Nici clădirea și nici terenul nu sunt intabulate și, de aici, toate problemele. Noi am reușit din fonduri proprii să investim, însă nu este de ajuns. După cum puteți observa, clădirea arată deplorabil, iar intrarea... nu mai spun. Aici vin și ambasadori, reprezentanți ai statului și nu ne permitem să ne prezentăm așa. Nu ne rămâne decât să sperăm că aceste probleme se vor rezolva cât mai curând”, a declarat, pentru BrașovTV.com, doctorul Barabaș Barna, șeful Serviciului Județean de Medicină Legală din Brașov.

         În următoarele ediții ale săptămânalului nostru, vă vom ține la curent cu evoluția situației Serviciului Județean de Medicină Legală din Brașov, cât și în privința celorlalte unități medicale din Brașov, exclusiv în interesul pacienților și al personalului medical.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: