29
Vin, Mar

Foto: brasovtv.com

Social

Nepăsare, lipsă de profesionalism, în concluzie - dezinteres! De asta dau dovadă, în continuare, cei care se ocupă de soarta copiilor instituționalizați din județul Brașov. Managementul defectuos de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Brașov continuă să-i afecteze pe micuții care ar trebui să găsească sprijin și alinare, chiar în această instituție.

Deși anul școlar a început pe 10 septembrie, copiii din centre nu au, nici acum, rechizite școlare. De aproape zece zile, micuții merg la școală, dar, în comparație cu ceilalți colegi, nu au stilouri, creioane, penare și nici caiete. Motivul este incredibil! Licitația pentru achiziționarea rechizitelor a fost organizată de responsabilii Direcției pentru Protecția Copilului din Brașov, mult prea târziu.

Indolența conducerii D.G.A.S.P.C. produce consecințe grave și la Complexul de Servicii din Săcele – Casa de tip familial CHIP. Centrul de aici și-a pierdut licența, pentru că șefii DGASPC nu au binevoit să-i trimită la cursuri de specializare pe angajați. Și problemele…continuă. Șeful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Brașov, Gheorghe Durnă, fie nu a învățat nimic din experiențele neplăcute din anii trecuți, fie nu vrea să învețe. De exemplu, multe dintre centralele termice din mai multe case de copii nu funcționează nici acum, deși cei de la DGASPC au avut un an la dispoziție să remedieze deficiențele.

Președintele Comisiei pentru sănătate din Consiliul Județean Brașov, Andi Kadaș, dar și colegii lui cer, în primul rând, tragerea la răspundere a șefilor compartimentelor Achiziții Publice și Resurse Umane, de la DGASPC Brașov. Instituția condusă de Gheorghe Durnă are la dispoziție un buget anual de aproape 30 de milioane de euro, fonduri care, dacă ar fi folosite cu responsabilitate, ar fi suficiente pentru rezolvarea tuturor deficienților.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: