Sănătate
Instrumente
Caractere

 

Credeți că trebuie să consultați un optometrist doar dacă aveți deficienţe de vedere? Mai gânditi-vă o dată.Cu siguranță cu toții am auzit expresia ca ochii sunt oglinda sufletului. De fapt, nu numai că ei ne pot exprima sentimentele, ei sunt indicatori importanți ai stării noastre de sănătate.

 

Controlul de specialitate este necesar nu doar persoanelor cu deficiențe de vedere, acesta reprezintă un mijloc de a detecta problemele înainte ca simptomele să apară. Optometristii pot descoperi şi de alte probleme de sănătate, cum ar fi opacitățile de cristalin, uscăciunea oculară sau alte afecțiuni care pot să apară, de exemplu cele datorate radiațiilor ultraviolete, a modului de viață, sau a mediului în care lucrați.

 

Primul consult de specialitate la copii, se face la naştere de către medicul neonatolog sau pediatru pentru determinarea afecţiunilor congenitale. La copiii care aparent nu prezintă nici o problemă legată de vedere sau de poziţia ochilor, este important de efectuat un control la 3 ani, la 5 ani şi inainte de începerea şcolii, apoi cel puţin o dată  pe an. Se vor determina astfel eventualele vicii de refracţie care vor fi corectate cu ochelari sau lentile de contact, pentru a asigura copilului o vedere bună şi astfel o dezvoltare intelectuală optimă. Nedepistarea de la vârste mici a deficienţelor de vedere şi necorectarea la timp a acestora duce la instalarea ambliopiei (aşa zisul „ochi leneş”, cu vedere mai slabă), care rareori se mai poate corecta după vârsta de 7 ani.

 

Cu toții avem nevoie de un asemenea control. Astfel, cel mai bine este ca cei cu vârste cuprinse între 20 si 40 de ani să meargă la control cel puțin o dată pe an. Persoanele cu vârsta peste 40 de ani ar trebui să meargă la consult neapărat deoarece la aceasta vârsta apare prezbitismul (pierderea calităţii vederii la aproape), și pe lângă acesta, și afecșiunile ce vin odată cu vârsta.

 

Controlul de specialitate durează de obicei între 30 şi 60 de minute şi pe lângă dialogul specialist-pacient referitor la antecedentele personale acesta  presupune o serie de teste printre care:

 

·         Testarea acuităţii vizuale, ce constă în citirea unor simboluri pe un panou luminos. Astfel se determină capacitatea ochilor de a vedea la distanță

 

·         Expunerea la biomicroscop, pentru a examina starea de sănătate a ochilor

 

·         Măsurarea tensiunii oculare, se realizeaza cu ajutorul unui aparat numit tonometru. Evaluarea periodică a tensiunii oculare este importantă pentru diagnosticarea precoce a glaucomului. Fără tratament adecvat această afectiune duce la orbire.

 

·         Examenul fundului de ochi, este indicat pentru a stabili posibile afecțiuni ale retinei

 

 Ochii sunt printre puținele zone din corp unde vasele de sânge sunt expuse și ușor vizibile. Din acest motiv, acestea pot spune multe despre sănătatea noastră. În anumite cazuri, vasele de sânge inflamate pot fi rezultate ale unor iritații, alergii, probleme de vedere necorectate, sau infecții. În cazul în care acestea sunt in permanență inflamate, acestea pot fi legate de probleme mai serioase cum ar fi hipertensiunea arterială.

 

Vederea dublă poate reprezenta un alt semn deosebit de important în identificarea afecțiunilor. În general, aceasta are loc în momentul în care ochii nu sunt aliniați corect, însă si problemele neurologice pot fi legate de acest semn. Probleme mai grave precum migrenele sau chiar atacul cerebral pot fi văzute, și semnele pot fi de la vedere dublă, la diferențe de mărime a pupilelor.

 

Ochii îndeplinesc sarcini incredibil de complexe, de la transformarea razelor de lumină în mesaje importante pentru creier, până la rolul în comunicare, în special în cea non-verbală. Ochii sunt organe complicate, sensibile și de neînlocuit, iar vizita la specialist  este obligatorie pentru toate persoanele, indiferent de vârstă, şi reprezintă un proces simplu dar cu rol foarte important în prevenirea si menţinerea sănataţii ochilor, a corpului și pentru a avea o vedere impecabilă.

 

Orica Măgdălina

Optometrist de familie Best Optic

 

Ai încredere. Vezi cu ochii tăi

Best Optic BlueBest Optic Red