17
Sâm, Nov

Daniel Zamfir, senator PNL

Politic
Instrumente
Caractere

PNL a lansat „Cartea neagră a guvernării PSD”.  Formațiunea politică susține că din 724 de măsuri ale coaliției PSD-ALDE, doar 33 au fost îndeplinite.

Documentul a ajuns și la Brașov, iar liberalii  au anunțat că volumul va fi multiplicat astfel încât să poată fi distribuit la cât mai multă lume.

Liberalii acuză PSD că au promis cetăţenilor o mulţime de lucruri, dar  care au avut consecinţe negative. Ba mai mult, actualizarea redevențelor pentru resursele minerale ar trebui să fie o prioritate pentru actualul guvern.

În acest fel, pierderea unor sume importante de bani ar putea fi stopată.

„Un guvern responsabil are obligația să oprească aceste scurgeri uriașe”, a declarat senatorul PNL Brașov, Daniel Zamfir. În cartea lansată și la Brașov sunt explicate nerealizările guvernului PSD-ALDE în toate ramurile societății, de la educație și până la economie.

Spectacol Omagial-Centenarul Națiunii Române