Politic

Astăzi sunt programate alegerile parțiale în mai multe orașe și comune din toată țara. Râșnovul este singura localitate din județul Brașov unde se va organiza scrutin pentru funcția de primar. 

După mai bine de 12 ani în care a câștigat toate alegerile locale, fostul primar din Râșnov, Adrian Veștea, a fost ales la finalul anului trecut președinte al Consiliului Județean, astfel că este nevoie de alegeri parțiale pentru desemnarea noului edil șef. Orașul a fost condus în ultimele luni de viceprimarul Liviu Butnariu. 

Pentru funcția de primar la Râșnov se luptă Liviu Butnariu (PNL), Daniel Diaconu, candidat susținut de PER și PSD, dar și independentul Marius Lungu. Secțiile de votare se deschid la ora 7.00 și se închid la ora 21.00. 

Conform Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.

Alegătorii pot vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: