21
Dum, Iul

Adrian Veștea și Liviu Butnariu

Politic

Este oficial! Liviu Butnariu, și-a depus, astăzi, candidatura pentru alegerile parțiale la Primăria Râșnov, care vor avea loc pe 11 iunie. 

Actualul viceprimar avea nevoie de 500 de semnături, însă a avut la dosar aproape 2.000! Liviu Butnariu este susținut de fostul primar din Râșnov, actualul președinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. 

De altfel, cei doi au colaborat în administrația locală în ultimii ani și au adus la bun sfârșit proiecte de anvergură în Râșnov cum ar fi, printre altele, construirea trambulinelor de sărituri cu schiurile, amenajarea centrului istoric și construirea liftului cu cremalieră. 

"Este un pas important pe care-l fac astăzi. Am nevoie de sprijinul râșnovenilor. Cred că am demonstrat în ultimii ani, din funcția de viceprimar, că pot să-mi aduc aportul cu succes la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea și modernizarea Râșnovului. Le cer tuturor locuitorilor să fie alături de mine și le promit că nu o să-i dezamăgesc. Putem realiza lucruri importante numai împreună", a precizat Liviu Butnariu. 

La rândul său, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, a menționat: "Râșnovul este orașul sufletului meu. Aici este familia, aici îmi cresc copiii și la Râșnov este casa mea. Nu sunt indiferent cu ceea ce se întâmplă în orașul meu. Am încredere că Liviu Butnariu poate să ducă mai departe proiectele începute de mine. Am lucrat cu el mult timp și am colaborat foarte bine. Râșnovul a fost un oraș în care PNL a câștigat mereu alegerile locale, sper să se întâmple și acum la fel". 

Articole sugerate